Datorită faptului că începând cu data de 01 Aprilie 2011 am întrerupt contractul de hosting pentru site-ul digital360.ro şi am revenit pe platforma blogger, unele linkuri de pe acest site e posibil să nu funcţioneze!
Puteţi vedea aici toate imaginile panoramice de pe acest site.
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri!

Ruinele vechii Curţi Domneşti datând din vremea lui Ştefan cel Mare, păstrează vestigii ale casei (pivniţele) şi ale turnului-locuinţă.

În ansamblu se află şi biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Precista, construită de Alexandru, fiul lui Ştefan cel Mare, între anii 1490-1491.

Biserica Precista a fost zidită la 1491 de Alexandru-Vodă - fiul şi coregentul lui Ştefan cel Mare - care îşi stabilise reşedinţa la Bacău. Biserica, din cărămidă aparenta, este tipică pentru seria ctitoriilor domneşti din această epocă. Lăcaşul a fost reparat de domnitorul Vasile Lupu (1641), care a închinat-o apoi, ctitoriei sale de la Iasi, Mănăstirea Trei Ierarhi.

În incinta mănăstirii se păstrează şi ruinele unui palat domnesc (1481) în care Alexandru-Voda a locuit. (sursa)
Imagine panoramică interactivă 360° - intrarea în Curtea Domnească:
Imagine panoramică interactivă 360° - Interiorul Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" - Precista:
Imagine panoramică interactivă 360° - Interiorul Curţii Domneşti - Biserica Precista (exterior):
Imagine panoramică interactivă 360° - Ruinele Casei Domneşti:
No comments:
Post a Comment